82 vizitatori

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020)

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

PROIECTUL CARPASIT

Rhinolophus ferrumequinum

Liliacul mare cu potcoavă

Cod Specie Natura 2000: 1304

Denumire științifică: Rhinolophus ferrumequinum Schreber 1774

Denumire populară: Liliacul mare cu potcoavă

Taxonomia speciei:
Regn
Animalia
Încrengătura Chordata
Clasa Mammalia
Infraclasa Eutheria
Supraordin Laurasiatheria
Ordin Chiroptera

Rhinolophus ferrumequinum – Liliacul mare cu potcoavă

Descriere morfologică

Pentru reprezentanţii familiei Rhinolophidae sunt caracteristice urmatoarele foiţe nazale: o membrana laţita, ce inconjoara narile, numita potcoava, o a doua membrana, şaua, cu aspect bifid, indreptata vertical inainte şi catre baza celei de-a treia membrane, lancea, cu aspect de varf de lance lipita de potcoava şi prevazuta catre baza şi lateral cu mai multe fosete. Aceste formaţiuni, cu rol in dirijarea fasciculelor de ultrasunete emise prin nari, sunt importante la determinarea speciilor de rinolofide. Urechile, rotunjite pe marginea interna superioara, nu prezinta tragus, dar au o formaţiune caracteristica, numita antitragus. Aripile sunt scurte şi late cu degetele 4 şi 5 egale. Liliacul mare cu potcoava este cea mai mare specie dintre cele cinci specii de Rhinolophidae, raspandite pe teritoriul Romaniei. La aceasta specie lungimea antebraţului, in majoritatea cazurilor, depaşeşte 54 mm (lungimea antebratului intre 54,0–62,4 mm, valoarea minima 51,0 mm). Proeminenţa superioara a şeii este inalta şi bine rotunjita. Privita din faţa, şaua are o forma caracteristică, fiind de obicei îngustată în mijloc, iar lancea este, în general, lunga şi are un varf subţire.

Răspândirea și mărimea populației

Distribuţia speciei în Europa şi în România: Aria de distribuţie a speciei se întinde între coasta europeană a Mării Mediterane până nordul Franței, Elveției, Italiei, Slovaciei și Ucrainei. Limita estică trece în vestul Ucrainei, până la Marea Neagră. Este foarte slab reprezentat în centrul Europei (Germania, statele Benelux, Cehia, Austria). Prezent și în sudul Marii Britaniei
Liliacul mare cu potcoavă este una dintre cele mai răspândite specii la nivel național, România numârându-se între țările cu cele mai semnificative populații din Europa. Semnalări ale speciei există din aproape toate regiunile ţării, însă cele mai importante populaţii trăiesc în zonele carstice din vestul și sud-vestul țării, precum şi din Dobrogea.

Populația națională

Nu există evaluări oficiale ele efectivului populaţional naţional al speciei.
O evaluare publicată a efectivului apare în Cartea Roşie a Vertebratelor din România (Botnariuc et al. 2005) care estimează la max. 14000 indivizi populația națională. Această valoare însă este subestimată. În 2008 Asociația pentru Protecția Liliecilor din România a elaborat documentul Shadow List referitor la desemnarea siturilor Natura 2000 pentru speciile de lilieci de interes conservativ (document de uz interior, nepublicat), acesta estimând populația națională la 25.000-35.000 indivizi (utilizând datele disponibile recente din recensămintele multianuale, precum și metoda extrapolării pentru zonele neacoperite).

Habitat

Liliacul mare cu potcoavă necesită un mozaic de habitate cu structură variată, incluzând păduri de foioase, păşuni, livezi, legate între ele de structuri lineare, şiruri de arbori, garduri vii.
Păşunatul contribuie în mod semnificativ la creşterea cantităţii surselor de hrană disponibile pentru specie, prin prezenţa coleopterelor din familia Scarabaeidae. Pădurile mature de foioase şi cele de luncă joacă de asemenea un rol foarte important pentru supravieţuirea speciei. Hrana constă în primul rând din coleoptere coprofage şi fitofage din familia Scarabaeidae (Geotrupes, Aphodius, Melolontha) şi lepidoptere de talie mare. Ca şi în cazul celorlalte specii de lilieci compoziţia hranei se schimbă pe parcursul unui an, astfel în anumite perioade a anului poate consuma şi diptere, himenoptere, trihoptere şi păianjeni în cantitate semnificativă. Zborul este lent şi în general vânează aproape de sol sau de vegetaţie.
Vara se adaposteşte in peşteri, mine parasite sau cladiri; hiberneaza in primul rand in adaposturi subterane, in general, la temperaturi de peste 7°C. Poate forma colonii de peste o mie de exemplare, uneori impreuna cu alte specii.

Lista Roşie IUCN: LC (preocupare redusă)

Lista Roşie a Uniunii Europene: LC (preocupare redusă)

Cartea Roşie a Vertebratelor din România: periclitat

Directiva Habitate: Anexele II şi IV

Adăposturi:

Vara se adăposteşte în peşteri, galerii de mină sau clădiri.

Hibernarea:

Hibernează în primul rând în adăposturi subterane, preferând zonele din adăpost cu temperaturi mai ridicate, cuprinse în general între 7-11°C.

Migraţie:

Migrează la distanțe mijlocii (cel mult 500 km). Adăposturile de vară şi cele de iarnă, în general, sunt situate într-un perimetru de 10-60 km.

Procurarea hranei și surse de hrană:

Liliacul mare cu potcoavă necesită un mozaic de habitate cu structură variată, incluzând păduri de foioase, păşuni, livezi, legate între ele de structuri lineare, şiruri de arbori, garduri vii. Păşunatul contribuie în mod semnificativ la creşterea cantităţii surselor de hrană disponibile pentru specie, prin prezenţa coleopterelor din familia Scarabaeidae. Pădurile mature de foioase şi cele de luncă joacă de asemenea un rol foarte important pentru supravieţuirea speciei. Hrana constă în primul rând din coleoptere coprofage şi fitofage din familia Scarabaeidae (Geotrupes, Aphodius, Melolontha) şi lepidoptere de talie mare. Ca şi în cazul celorlalte specii de lilieci compoziţia hranei se schimbă pe parcursul unui an, astfel în anumite perioade a anului poate consuma şi diptere, himenoptere, trihoptere şi păianjeni în cantitate semnificativă. Zborul este lent şi în general vânează aproape de sol sau de vegetaţie.

Reproducere

Femelele nasc un singur pui pe an; naşterea are loc între sfârşitul lunii mai şi sfârşitul lunii iunie, condiţiile meteorologice din perioada premergătoare influenţează puternic perioada naşterilor. Într-o colonie mare naşterea puilor se poate prelungi pe o perioadă de 3-5 săptămâni. Puii prima dată experimentează zborul la vârsta de 3-4 săptămâni, iar la 5 săptămâni deja pot să părăsească adăpostul.

Perioadele critice:<br\>

noiembrie – aprilie: hibernaculele

iunie-august: adăposturile de materniate (deocamdată neidentificate în sit)

august-septembrie: locurile de împerechere

ROSCI 0207 Postăvarul