50 vizitatori

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020)

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro

PROIECTUL CARPASIT

Rhinolophus hipposideros

Liliacul mic cu potcoavă

Cod Specie Natura 2000: 1303

Denumire științifică: Rhinolophus hipposideros Bechstein 1800

Denumire populară: Liliacul mic cu potcoavă

Taxonomia speciei:
Regn
Animalia
Încrengătura Chordata
Clasa Mammalia
Infraclasa Eutheria
Supraordin Laurasiatheria
Ordin Chiroptera

Rhinolophus hipposideros – Liliacul mic cu potcoavă

Descriere morfologică

Cel mai mic dintre liliecii cu potcoavă, lungimea antebraţului sub 43 mm (în general, 36-41 mm). Văzută din profil partea inferioară a şeii este clar mai lungă decât proeminenţa superioară, terminându-se într-un vârf ascuţit. Blana este moale şi rară, de culoare gri pe partea dorsală în cazul exemplarelor juvenile şi maronie, în cazul adulţilor. Ultrasunetele emise sunt de frecvenţă constantă (CF), pot fi recepţionate la 106-115 kHz.
Se adăpostește în peșteri, galerii de mină, pivnițe și în poduri/clopotnițe mai spațioase. În timpul hibernării se învelește total în aripi.

Răspândirea și mărimea populației

La nivel global, european, areal
Este o specie larg răspândită în partea centrală şi de vest a palearcticului. Apare la altitudini de la nivelul mării până la 2.000 m. În cursul ultimilor 50 de ani au fost reduceri substanţiale ale efectivelor şi a ariei de distribuţie de-a lungul limitei nordice a distribuţiei speciei în Europa, în momentul actual populaţiile sunt în declin.
La nivel național
În România este prezent în toată ţara. Sunt cunoscute colonii de maternitate cu până la 100 de exemplare din adăposturi subterane (Valea Cernei) şi până la 170 de exemplare din poduri, şi, de asemenea, adăposturi de hibernare cu peste 100 de exemplare (până la 200). Specia a fost înregistrată la altitudini cuprinse între 60 m şi 1.117 m, cel mai frecvent între 300-600 m.

Populația națională

Nu există evaluări oficiale ele efectivului populaţional naţional al speciei.
O evaluare publicată a efectivului apare în Cartea Roşie a Vertebratelor din România (Botnariuc et al. 2005) care estimează la 10000 indivizi populația națională. Această valoare însă este ușor subestimată și bazată doar pe presupuneri. În 2008 Asociația pentru Protecția Liliecilor din România a elaborat documentul Shadow List referitor la desemnarea siturilor Natura 2000 pentru speciile de lilieci de interes conservativ (document de uz interior, nepublicat), acesta estimând populația națională la 16.000-20.000 indivizi (utilizând toate datele disponibile recente din recensămintele multianuale, precum și metoda extrapolării pentru zonele neacoperite).

Habitat

Adăposturi folosite: Specie des întâlnită în peşteri, dar de obicei în număr mic de exemplare. Coloniile de reproducere pot fi găsite şi în podurile clădirilor. De obicei formează colonii mici, pot fi observate şi femele gestante izolate.

Habitate de hrănire folosite: Această specie are nevoie de un complex de habitate bogat structurate. Pădurile sunt foarte importante, de asemenea apropierea unor suprafeţe de apă. În sud-estul Europei vânează într-un spectru larg de habitate, incluzând zone cu vegetaţie ierboasă înaltă, zone împădurite, garduri vii, păduri de luncă, petrecând perioade semnificative şi în localităţi rurale, cu grădini bogate în vegetaţie, pomi fructiferi, arbuşti şi păşuni folosite de bovine.

Lista Roşie IUCN: LC (risc scăzut)
Lista Roşie a Uniunii Europene: NT (aproape ameninţat)
Cartea Roşie a Vertebratelor din România: vulnerabil
Directiva Habitate – Directiva Consiliului Europei 92/43 EEC, Anexa II. și IV., Cod Natura 2000: 1303
Legea 462/2001 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice.
Hibernează în peşteri, galerii de mină sau pivniţe, în general la temperaturi cuprinse între 6-9 °C. Ocupă adăposturile de hibernare începând din octombrie (uneori din septembrie), şi părăseşte aceste adăposturi în cursul lunii aprilie. Sunt destul de rare adăposturile de hibernare unde se găsesc peste 100 de exemplare. Cel mai mare adăpost subteran cunoscut din Europa este în Slovenia şi adăposteşte aproximativ 1.000 de exemplare.
Liliacul mic cu potcoavă poate fi considerată o specie sedentară, la care migraţiile sezoniere sunt scurte, în general între 5-20 km. Cea mai lungă distanţă parcursă în Europa este de 153 km. Migraţiile mai lungi de 50 km, în majoritatea cazurilor, sunt efectuate numai treptat, pe parcursul a mai multor ani. Masculii adulţi în general efectuează zboruri mai lungi şi sunt mai predispuşi la migraţie decât femelele şi exemplarele subadulte.
În Europa în cursul deceniilor trecute au fost inelate aproximativ 20.000 de exemplare. În ultima perioadă, datorită reducerii populaţiilor şi a faptului că specia pare destul de sensibilă la inelare, activităţile de marcare au fost în general abandonate.
Hrana constă în primul rând din diptere şi molii de talie mică, himenoptere, neuoreptere, trichoptere, dar ocazional poate prinde şi coleoptere mici sau păianjeni. Studiile arată că liliacul mic cu potcoavă capturează prada de mărime corespunzătoare în mod oportunist, astfel compoziţia dietei reflectă abundenţa acestor insecte. Capturează prada exclusiv în zbor. Are un zbor agil şi manevrabil, uneori foarte aproape de vegetaţie, chiar şi în coronament dens. O parte a insectelor capturează direct de pe vegetaţie. În păduri, în general, vânează deasupra etajului arbuştilor până la înălţimea de 8-10 m, dar şi aproape de sol sau la nivelul coronamentului, în funcţie de structura pădurii.Când vânează are un zbor destul de rapid, în general aproape de sol, la o înălţime de 1-2m, cu capul şi urechile orientate în jos, căutând după insecte. În capturarea prăzii joacă un rol important şi sunetele generate de insecte în timp ce se mişcă pe sol. După descoperirea pradei aterizează pe sol şi capturează acesta inclusiv prin folosirea aripilor. Insectele de talie mai mică sunt consumate în zbor, iar cele de talie mare aşezându-se de exemplu pe o creangă. În unele situaţii urmăreşte şi capturează insectele de talie mare în zbor.

Reproducere

Liliecii mici cu potcoavă nasc un singur pui anual; naşterea are loc între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii iulie. Procentul femelelor reproductive este de numai 50-70% într-o colonie de naştere, pentru că nu toate femelele adulte nasc în fiecare an, în plus numai un mic procentaj (aproximativ 15%) al femelelor se reproduc în primul lor an. Puii pot efectua primele zboruri la vârsta de 3 săptămâni, părăsesc adăpostul prima dată la vârsta de 4 săptămâni şi devin independenţi la vârsta de 6 săptămâni. Majoritatea masculilor şi femelelor ajung la maturitate sexuală în al doilea an. Împerecherea are loc toamna, în general, la adăposturi subterane, dar şi iarna, în adăposturile de hibernare.

Perioadele critice
– noiembrie – mai: hibernaculele
– iunie-august: adăposturile de materniate (deocamdată neidentificate în sit)
– august-septembrie: locurile de împerechere